NOUTATI:    
 Noutati.

2-1 CU ECHIPA LUI GHIONEA SI PROTASOV

23.01.2010
ACF Gloria 1922 Bistrita - FK Rostov
2-1 (Moraes ’58, ’80)

Adversar interesant pentru Gloria Bistrita sambata 23 ianuarie, in cel de-al cincilea meci amical al stagiului de pregatire din Turcia: FK Rostov (locul 14 in editia trecuta a primei ligi din Rusia), echipa antrenata de fostul tehnician stelist Oleg Protasov si intarita zilele trecute cu capitanul Stelei, Sorin Ghionea.

FK Rostov a inscris la capatul primului sfert de ora, din lovitura libera, prin Dmitri Akimov. In minutul 40, Ghionea, care a debutat pentru noua sa formatie ca titular, fiind inlocuit la pauza, a scos cu capul de pe linia portii o minge pe care scria gol, dupa un sut de la 30 de metri al lui Ciprian Petre. Ca si in partida precedenta, Gloria a intors soarta jocului in repriza a doua: 1-1 in minutul 58 si 2-1 in minutul 80, la finalizare fiind de fiecare data atacantul brazilian Junior Moraes. Alb-albastrii obtin astfel a patra victorie in Antalya.

Gloria a inceput in formula: Albut - Homei, V. Nastase, Ciuca, Velcovici - R. Marginean, Enescu - C. Petre, Predescu, Hora - Borbely. In a doua repriza au intrat: Botoser, Frasinescu, Latovlevici, A. Muresan, Ze Rui, Saceanu, Bajenaru, Keita, Moraes.

Reactii dupa meci:

„A fost un meci bun, in compania unui adversar puternic. S-a dovedit ca victoria cu Terek n-a fost intamplatoare. Este foarte important sa castigi astfel de meciuri cu echipe tari, asa poti castiga incredere si poti corecta anumite lucruri in joc. Sunt multumit de jucatori, fiecare si-a adus aportul. Este importanta si calitatea jocului, dar si rezultatul. Usor-usor se adapteaza si jucatorii noi, sunt multumit de ei”, a declarat antrenorul principal Marius Sumudica pentru www.acfgloria.ro

„Am intalnit o echipa buna, a fost un joc echilibrat. Faptul ca am evoluat in ultimele meciuri contra unor formatii de calitate face parte din programul nostru. Odata cu acumularile de zi cu zi, am dorit ca si adversarii sa fie mai puternici. Terek si Rostov sunt echipe bune si faptul ca am invins demonstreaza ca suntem pe un drum bun”, a declarat directorul tehnic Remus Vlad pentru www.acfgloria.ro

Gloria va intalni luni 25 ianuarie, de la ora 16:00, echipa FK Qarabagh Agdam (locul 2 la finalul turului in prima divizie din Azerbaidjan).

Echipa noastra este neinvinsa in meciurile disputate pana acum in Antalya: 2-1 cu FK Lokomotiv Moscova tineret-rezerve (goluri Chitu, T. Moldovan), 0-0 cu SV Wacker Burghausen, 3-0 cu Kadriye Spor (Chitu, Saceanu, R. Neagu), 4-2 cu FK Terek Groznai (Hora, C. Petre, R. Neagu, Predescu), 2-1 cu FK Rostov (Moraes-2) ...

Data adaugarii: 23 IAN 10