GLORIA - HATAYSPOR 2-2
26.01.2010
ACF Gloria 1922 Bistrita - Hatayspor
2-2 (T. Moldovan ’62, Predescu ’80)
Gloria Bistrita a disputat marti, 26 ianuarie, al saptelea meci amical al stagiului care se desfasoara in Antalya, in compania formatiei Hatayspor, locul 3 dupa 16 etape in Seria a 5-a a Ligii a III-a din Turcia.
Hatayspor a marcat in minutul 7 si a terminat prima repriza in avantaj. Scorul a devenit 0-2 in minutul 57, dar alb-albastrii au revenit puternic si au egalat prin golurile reusite de Tibor Moldovan in minutul 62 si Cornel Predescu in minutul 80.
Gloria a inceput jocul in formula: Turcas - Trtovac, Frasinescu, Andronic, D. Sanmartean - Keita, Saceanu, Enescu, Chitu - R. Neagu, T. Moldovan. Au mai evoluat: Botoser, Velcovici, Predescu.
„Am jucat impotriva unei formatii bataioase. Am folosit in mare parte jucatori care au evoluat mai putin si sunt multumit ca am avut perioade bune si in aceasta partida. Faptul ca echipa revine dupa ce este condusa e un lucru bun pentru psihicul jucatorilor, dar bineinteles ca mi-as dori sa nu mai fim condusi, ci sa inscriem noi primii”, a declarat antrenorul principal Marius Sumudica pentru www.acfgloria.ro
„Am intalnit o echipa bunicica pentru momentul acesta. Am avut o revenire dupa pauza, am fost condusi cu 2-0 dar am egalat. Au fost mai mult realizari individuale decat de ansamblu, era firesc pentru ca echipa introdusa era mai putin omogena. Vrem sa vedem daca reusim sa terminam cu bine si ultimul meci din Antalya, ar fi un lucru bun pentru moralul jucatorilor”, a declarat directorul tehnic Remus Vlad pentru www.acfgloria.ro
Echipa noastra va sustine miercuri 27 ianuarie, de la ora 13:00, al optulea si ultimul meci amical al stagiului din Turcia, in compania echipei FK Amkar Perm (locul 13 in editia trecuta a primei ligi din Rusia)
...
Data adaugarii: 26 IAN 10