DIN NOU IN TURCIA
Dupa un zbor cu escala la Istanbul, Gloria Bistrita a ajuns miercuri noapte in Antalya (Turcia), unde va efectua pana in 12 februarie al doilea stagiu de pregatire al perioadei precompetitionale.
Delegatia bistriteana, care este condusa de presedintele Jean Padureanu, s-a cazat la Adora Golf Resort Hotel din Belek.
Localitatea Belek este situata pe malul Marii Mediterane. Baza sportiva de la Adora Golf Resort cuprinde un teren in incinta hotelului si alte trei suprafete de joc aflate la mica distanta de stabiliment, toate dotate cu instalatie de nocturna.
Echipa noastra va sustine trei partide de verificare:
- vineri 5 februarie, ora 16:00, cu FK Okjetpes (locul 11 in editia trecuta a primei ligi din Kazahstan)
- marti 9 februarie, ora 15:45, cu MFK Kosice (locul 12 la finalul turului in prima liga din Slovacia)
- joi 11 februarie, ora 11:00, cu FK Sibir Novosibirsk (nou-promovata in prima divizie din Rusia)
Mentionam ca in program mai pot aparea modificari
...
Data adaugarii: 04 FEB 10